Cu mai bine de 3500 de ani în urmă, diferite popoare din antichitate foloseau forţa de vindecare a magneţilor. În antichitatea greco-romană, magneţii au fost folosiţi în repetate rânduri la terapia diferitelor boli, (printre alţi de către Thales şi Hipocrate, după cum relatează Aristotel). Este, de asemenea, cunoscută valoarea mistică şi medicală atribuită terapiei prin câmpuri magnetice în cadrul civilizaţiei avansate a indienilor din America Centrală şi de Nord.
Egiptenii au cercetat câmpul magnetic al pământului şi importanţa acestuia pentru viaţa oamenilor şi a animalelor. Ştim astăzi că Cleopatra purta întotdeauna o diademă magnetică, pe de o parte pentru a atrage gândurile bune, iar pe de altă parte pentru a-şi calma migrenele.
Theophrastus von Hohenheim, mai bine cunoscut sub numele de Paracelsus, este considerat şi astăzi adevăratul întemeietor al terapiei moderne prin câmpuri magnetice. Scrierile sale din anul 1528 vorbesc despre magneţi ca mijloace eficiente împotriva spasmelor. Primele lucrări ştiinţifice au apărut în 1835 (Simonov) şi 1838 (Gauss). Franz Anton Mesmer, un medic vienez, este considerat şi în prezent pionierul utilizării clinice a terapiei prin câmpuri magnetice. Rezultatele cercetărilor efectuate de Galvani, Yasuda, Fukuda şi Wolff (începutul secolului XX) au evidenţiat legătura existentă între dezvoltarea oaselor şi modificarea în timp a câmpului magnetic.
Majoritatea lucrărilor clinice efectuate în anii 60 provin din Rusia şi Japonia, unde terapiei prin câmpuri magnetice i se acordă şi astăzi o importanţă mai mare decât în restul lumii. În anul 1982, profesorul Bassett reuşea să publice, într-o revistă medicală de prestigiu, un studiu clinic despre efectul pozitiv al câmpurilor electromagnetice pulsatorii în cazul fracturilor greu vindecabile. Astăzi există deja mai multe mii de studii şi lucrări ştiinţifice, iar în foarte multe ţări de pe glob, utilizarea câmpurilor magnetice constituie o formă de terapie sigură şi recunoscută.
Câmpul magnetic terestru şi efectele sale asupra organismului uman
În pofida demonstraţiilor publicate în prezent în mass-media, câmpul magnetic al pământului continuă să fie prezentat drept un simplu câmp dipol. Conform cercetărilor ştiinţifice recente (Piontzik, 2007), această afirmaţie este valabilă doar în proporţie de 80%.
Dacă se ia în consideraţie câmpul ce înconjoară pământul, poate fi acceptat şi un punct de vedere alternativ, bazat pe fenomenul vibraţiilor (frecvenţa purtătoare a câmpului magnetic terestru la polii magnetici: 11,7903 Hz; la ecuator: 11,7508 Hz; frecvenţa ionosferei = undele Schumann: 7,83 Hz). De peste 5 milioane de ani, fiinţele humanoide de pe Terra vieţuiesc în interiorul acestui „câmp”. Aceasta duce la concluzia, că noi oamenii avem nevoie, într-un anumit fel, de câmpul magnetic terestru.
După primele zboruri în spaţiul cosmic de la începutul anilor 60, pornind de la problemele de sănătate ale astronauţilor întorşi din spaţiu, se vorbea despre aşa-numitul „rău de spaţiu”. În prezent se consideră în mod unanim că lipsa unui câmp electromagnetic (inexistent în afara atmosferei terestre) a fost una din cauzele tulburărilor de sănătate ale astronauţilor. Oamenii, animale şi chiar plantele au nevoie de câmpul magnetic terestru pentru a putea supravieţui.
În anul 1975, W.R. Adey şi S.M. Baldwin au studiat reacţia ţesutului cerebral la câmpurile electromagnetice şi au descoperit că, în interiorul unui anumit domeniu de intensitate şi frecvenţă, celulele ţesutului indică o reacţie peste medie (3 – 25 Hz). Acest domeniu de frecvenţă descoperit experimental a fost denumit ulterior „fereastra Adey” sau „fereastră biologică”. Aşadar, atât oamenii cât şi animalele reacţionează pozitiv la anumite „vibraţii”, în timp ce alte frecvenţe nu produc nici un efect sau perturbă câmpul biologic propriu-zis. Aceste câmpuri non-biologice sunt cunoscute astăzi sub denumirea de „electrosmog”. Comparaţi următoarele domenii de frecvenţă: curentul electric pentru consumul casnic - în întreaga lume 50 Hz – 60 Hz (în afara ferestrei biologice), telefoane mobile - 800 – 1900 MHz (în afara ferestrei biologice) etc. etc.
Pe lângă frecvenţe, însă, şi intensitatea unui câmp magnetic joacă un rol decisiv în realizarea acţiunii asupra unui organism viu. Câmpul magnetic terestru produce, în funcţie de loc şi poziţie, o intensitate de circa 26-66 microTesla (2007, tendinţă în scădere). Pentru noi oamenii şi chiar şi pentru animale, această intensitate a câmpului pare să fie plăcută şi resimţită ca optimă, altfel nu am fi parcurs, în interiorul acestui „câmp”, procesele evoluţiei.
